cojocna

ISTORIC COJOCNA

Despre trecutul, despre istoria acestei comune, s-a scris foarte puţin şi se ştie foarte puţin. Deşi este o aşezare foarte veche, foarte puţine obiecte arheologice au fost scoase din acest pământ al comunei. Câteva cercetări individuale, dovedesc că teritoriul comunei a fost populat încă din neoliticul îndepărtat. Părţile de hotar Catalintău, Felminieş, Tăbăriştea, Ghiurgberg, poate mai ascund şi astăzi din rămăşiţele culturii Coţofene răspândită în această parte în perioada trecerii de la piatra şlefuită la bronz. Locuitorii satelor coţofene, pe lângă păstorit s-au ocupat şi de agricultură. Aşezările lor uneori s-au ridicat şi între munţi, până la zona plaiurilor. Uneltele şi armele triburilor coţofene erau făcute din silex, din corn şi din cupru. La cultura pământului ei trec numai la sfârşitul neoliticului. Lucrau pământul cu brăzdarul de corn de cerb, tras de animale. Urmele aşezării lor în părţile acestea sunt dovedite prin câteva unelte scoase la iveală: topoare, râşniţe de andezit.

Epoca de bronz, în patria noastră, comparativ cu alte epoci, a avut o durată relativ scurtă. Această epocă cu unelte încă nu reuşeşte să destrame societatea în clase, dar reuşeşte să pătrundă în subsol şi să deschidă minele de cupru, iar la noi în Transilvania minele de sare şi de aur. Locul culturii coţofene este preluat în Transilvania de cultura Witemberg; cultură care s-a născut pe fondul coţofenean cu elemente eterogene final-neolitice din Transilvania centrală şi din complexul Furchestich, complex înrudit cu cel coţofenean. În Cojocna, şi din această perioadă istorică avem doar obiecte fragmentare, precum veriga de bronz. Această cultură de bronz este deja cultură prototracică.

Trecerea de la cultura bronzului la cultura fierului se face prin cultura numită Nova. Caracteristica acestei culturi este intensificarea creşterii animalelor şi dezvoltarea vânatului. Era cunoscut şi calul. Ritul de înmormântare cel mai răspândit era înhumarea. Epoca fierului, de care ţine şi cultura Nova, cuprinde perioada istorică dintre anii 1200-1300 î.e.n. Cultura fierului este una de etnicitate celtică, adusă şi răspândită de cetele celtice războinice. Ea aduce în Transilvania brăzdarul de fier, care la rândul său dezvoltă agricultura. Această cultură în patria noastră este cultura geto-dacică. La Apahida, la 10 km de Cojocna, a fost descoperit un cimitir celtic format din 21 de morminte, un document foarte valoros care arată că celţii au ajuns până aproape de meleagurile comunei. Cultura aceasta mai poartă numele de La Tene. La Tene II este deja cultura dacică, caracterizată prin arta argintului scos din minele Munţilor Apuseni. Brăţările în general sunt spiralice, iar în aşezările descoperite s-au găsit multe fibule din argint. Şi în Cojocna s-au găsit până în prezent un lanţ ornamental de argint, un fragment de brăţară spiralică şi trei fibule de argint tip La Tene II.

Luând în considerare cele arătate mai sus precum şi cele câteva descoperiri din hotarul Cojocnei, îndrăznim să afirmăm că şi pe teritoriul comunei a fost o aşezare dacică. Se spune că sarea a fost exploatată încă din timpul dacilor. Exploatarea se făcea cu sclavi. Exploatarea sării din Cojocna a continuat şi în perioada ocupaţiei romane. Colonizarea comunei probabil se face chiar în timpul domniei lui Traian, atunci când se face şi colonizarea oraşului Napoca, ridicat pe locul unei aşezări dacice. În timpul ocupaţiei Daciei de către romani s-a extras sare din salinele: Cojocna, Sic, Ocna Dejului, Turda.

În legătură cu vechimea satului Cojocna mai trebuie amintită o problemă. În arhiva oraşului (până în anul 1918 Cojocna a fost oraş), s-a găsit un act datat 13 iunie 1733 în care se afirma că Koloys Akna (Cojocna) este cel mai vechi oraş al comitatului, oraş care ar fi dat şi numele de Koloysvar, deci numele oraşului Cluj. Sarea exploatată din minele din Cojocna a fost transportată pe uscat până la Arieş, de unde se transporta mai departe cu nava, pe Mureş. Mureşul era un drum fluvial, foarte ieftin în vremea romanilor. În legătură cu acest drum, tradiţia orală susţine următoarele: acest drum, „Drumul de Sare” se trăgea pe acel loc unde azi se află strada Traian. Sarea era transportată cu carele până la Arieş, pe drumul Cojocna – Aiton – Turda.

Dacă din timpul ocupaţiei romane datele referitoare la Cojocna sunt foarte sumare, cu atât mai puţine sunt cele din timpul migraţiunii popoarelor, până la pătrunderea feudalismului maghiar în Transilvania. În partea de hotar numită Ghiurberg s-au găsit urme sporadice din această perioadă istorică. Este vorba de materiale ceramice din secolul al VI-lea, cenuşii de tip Moreşti.

Unii istorici afirmă că slavii ar fi pătruns şi până în Cojocna prin secolele al     VI-lea şi al VII-lea şi s-au aşezat chiar lângă minele de sare. Asemenea se afirmă de unii că sub denumirea de Koloys se ascunde un nume slav Clus. Dacă acestea sunt adevărate, înseamnă că plecarea romanilor din aceste părţi nu a însemnat depopularea acestor locuri. Despre existenţa slavilor în aceste părţi vorbesc cimitirele slave descoperite la Someşeni, numai la 20 km de Cojocna.

În timpul pătrunderii feudalismului maghiar, pe acest teritorii domneşte Gelu, care este învins, iar pe teritoriul voievodatului său se formează un nou voievodat, al lui Gyula. Voievodatul lui Gyula era mult mai mare decât a lui Gelu; se întindea de la poarta Meseşului până la cursul superior al Mureşului.

Feudalismul maghiar pătrunde în Transilvania tocmai pentru bogăţia minerală a acestui teritoriu şi în primul rând pentru sare. Imediat după pătrunderea lor pe aceste meleaguri sunt puse în funcţiune minele de sare găsite deschise, continuând exploatarea lor. Pentru asigurarea militară a teritoriului Transilvaniei şi pentru o mai bună administrare, feudalismul maghiar păstrează în Transilvania formele vechi, formele organizării statale. Transilvania devine voievodat. Despre primul voievod, Mercurius, se aminteşte prima dată prin anul 1111. Voievodul încă locuia în curtea regală. În anul 1176 se aminteşte de un alt voievod, Eutativ. Ambii voievozi au domnit asupra teritoriului lui Gyula. Voievodatul, care avea centrul la Alba-Iulia, avea mai multe cetăţi, cu o importanţă atât militară cât şi economică. Aveau garnizoane numeroase, dar aici locuiau şi reprezentaţii voievodatului, care aveau ca sarcină principală strângerea dărilor de la populaţie, judecarea pricinilor mai însemnate, supravegherea exploatării aurului din Munţii Apuseni, a sării din ocnele transilvănene. Printre aceste ocne se numără şi Cojocna. Oamenii voievodului, aşezaţi în cetăţi, trebuiau să transporte şi să asigure transportul sării până în Panonia şi Moravia.

În secolul al XII-lea înaintarea feudalismului maghiar ajunge văile Someşului şi valea Mureşului, pătrunzând până şi în văile Târnavelor. Ca sprijin al orânduirii feudale, în Transilvania pătrunde şi biserica romano-catolică, organizând parohii în centrele cele mai importante şi ridicând biserici. Aceste parohii, organizate chiar în perioada pătrunderii feudalismului în Ardeal, se numesc Parohii Antice. O astfel de parohie antică este şi Cojocna. Prima amintire despre comuna Cojocna se face prin anul 1199. Pontificele roman Inocenţiu, în anul 1199, ia sub patronarea sa pe arhidiaconul Cojocnei, Heinrich. Probabil că în acest timp se ridică şi prima biserică în Cojocna, biserica romano-catolică numită Szent Imbre, demolată prin secolul al XVI-lea. Pe locul acestei biserici astăzi se află casa Clopotarului confesiunii unitariene.

Cojocna, care până în anul 1918 poartă titlul de oraş, ca şi alte oraşe în timpul feudalismului, trece prin diferite faze de dezvoltare. Prima dată a fost comună (Villa), apoi a ajuns Civitas, adică oraş cu caracter agrar, minier, oraş „liber” cu privilegii de libertate date încă în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Cu intensificarea exploatării sării, ca şi în celelalte oraşe cu caracter minier, şi în Cojocna sunt aduşi colonişti, mai ales minieri din Austria nordică. În anul 1217 numele satului era Kulus. Între anii 1291-1310 Cojocna este amintită ca şi colonia Hospesilor cu „multe privilegii” întărite prin mai multe diplome, dintre care o diplomă a fost donată de regele Andrei al III-lea în anul 1291.

În anul 1241, pe câmpia de la Mohi este distrusă armata feudală a regelui Ungariei de către coloana centrală a mongolilor care au invadat Ungaria. Alte coloane ale mongolilor pătrund în Transilvania prin Ţara Bârsei şi prin pasurile Carpaţilor. În Ţara Bârsei ei distrug armata feudală a voievodului Transilvaniei, ocupă şi distrug oraşul Braşov. Un alt grup ajunge până în Bistriţa omorând „6014” creştini. O altă ramură, la 11 aprilie 1241, intră în Sibiu. Distrug şi oraşul Cluj şi probabil armata care a atacat Clujul distruge şi Turda.

În anul 1291, regele Ungariei, pentru colonizarea oraşului Turda, lansează o diplomă prin care donează oraşului aceleaşi privilegii de care dispuneau celelalte „ocne de sare” din Ardeal, diplomă în care se aminteşte şi de Cojocna. O altă diplomă care aminteşte despre Cojocna a fost scrisă la Visegrad (Ungaria) la 6 decembrie 1375, în timpul lui Ludovic Cel Mare. Având în vedere că viaţa „oraşului” Cojocna, până prin mijlocul secolului al XIX-lea, este legată de exploatarea sării, vom menţiona câteva date interesante despre exploatarea sării din ocnele de sare din Transilvania, în general, şi din Cojocna în special. Despre sarea din Cojocna vorbeşte chiar şi Anonimus afirmând că, pe lângă aurul din Transilvania, sarea a fost articolul celălalt care i-a atras pe feudalii maghiari pe aceste meleaguri. După pătrunderea lor în Transilvania imediat pun mâna pe sarea din Dej, Turda, Sic, Cojocna. Sarea se transporta, în general, pe Mureş. Cel care, în anul 1226, primeşte dreptul de a transporta sarea este fiul baronului Mahor. El avea pe Mureş şase nave, trei de dus şi trei de întors. A fost scutit de taxe vamale. În anul 1247 dreptul de a transporta sarea o au Cavalerii Ioaniţi. După lege, numai regii aveau dreptul de a exploata şi valorifica sarea. Venitul acesta valoros în acele timpuri ocupă un loc important, între veniturile aşa zise „regale”.

Minele de sare ajung în administraţia regelui pe baza dreptului feudal de proprietate asupra subsolului. Pentru conducerea minelor de sare, încă prin domnia primului rege al Ungariei se înfiinţează o administraţie a sării încadrată în administraţia comitatului. Mai târziu această administraţie a sării este separată de cea a comitatului, devenind administraţie de sine stătătoare, numită „cămară”. Regele exploata şi transporta sarea cu iobagii proprii, deci avea interes direct ca aceste locuri să fie bine populate. Acesta este şi motivul pentru care regele acordă locuitorilor de la ocnele de sare anumite privilegii.Valoarea sării, în anul 1200, pentru o cantitate de un Times, era de 8-10 mărci. Tymus (times) este un cuvânt persan care acoperă cantitatea de 10.000 bucăţi bulgări de sare la persani. În Ungaria, prin anul 1200, un Times cântărea 500-600 de măji. Sarea se tăia şi se transporta în bulgări. Un bulgăre de sare cântărea 50-60 pfunzi (25-30 kg). 100 de bulgări, deci 2500-3000 kg, valorau o marcă.

Între anii 1219-1222 minele de sare sunt arendate unor bogătaşi, până prin anul 1275, când apar cămările. Şi după înfiinţarea cămărilor mai avem cazuri de arendă. Prima cămară înfiinţată în Transilvania este cea de la Turda, care avea şi funcţia de „cămară principală”, deoarece comitele ei avea drepturi şi peste celelalte cămări. În Cojocna, oficiul salin, cămara, a fost înfiinţată între anii 1291-1310. În această perioadă în Cojocna funcţionau două ocne. Sarea de aici era „solidă, compactă, de culoare cenuşie”.

În anul 1310, minele de sare sunt donate, ca simbol de fidelitate, de către Ladislau, voievodul Ardealului, regelui Carol I. În acest an Cojocna figurează tot ca arhidiaconat. Arhidiaconul îndeplineşte în Cojocna şi funcţia de paroh. După aceste doua funcţii, sub domnia regelui Carol I, este obligat să plătească impozit papal destul de mare. În anul 1336 arhidiaconul Cojocnei se numea Mihai. După retragerea tătarilor, renasc târgurile. Unele dintre ele, în doar câteva decenii, se ridică la rangul de Oppidum (oraş). Oraşele se diferenţiază după ocupaţia principală a locuitorilor ei. Aşa se nasc oraşe cu caracter agricol, cu caracter minier, cu caracter comercial. Cojocna, ca şi oraş, rămâne cu caracter minier-agrar. Procesul acesta de dezvoltare a unor localităţi din Transilvania a fost înlesnit şi de către regele Bela al IV-lea, care pe lângă întărirea, din nou, a privilegiilor acestor oraşe, aduce şi colonişti în aceste localităţi. După venirea coloniştilor, localităţile sunt numite Colonia Hospesilor, adică colonia oaspeţilor. Dar numele de Hospitas nu înseamnă întotdeauna colonişti străini, veniţi din alte ţări; sunt numiţi oaspeţi toţi acei ţărani, meşteşugari etc., care se stabilesc în aceste oraşe importante pe atunci.

În anul 1467, în timpul domniei lui Matei Corvin, Cojocna îşi pierde dreptul de oraş. Porunca care subordonează oraşul Cojocna oraşului Cluj-Napoca a fost dată la 30 ianuarie 1466 la Szeke Fehervar prin grof Janos din Szentgyorgy, voievodul Transilvaniei şi spânul secuilor. Se susţine că această anexare a oraşului Cojocna împreună cu o parte a satului Feiurdeni, la oraşul Cluj-Napoca a fost făcută la cererea locuitorilor din oraşul Cluj-Napoca. O altă versiune susţine că anexa s-a făcut din porunca regelui, întrucât cojocnenii au susţinut mişcarea voievodului Transilvaniei împotriva regelui Matei Corvin. O altă variantă afirmă despre Cojocna că a fost alipită oraşului Cluj-Napoca pentru a fi apărată de jafurile nobilului Feherdi Ştefan. Această degradare a oraşului în comună a adus mari pagube locuitorilor din Cojocna. Până la urmă cetăţenii hotărăsc să trimită o delegaţie la rege pentru a cere reîncadrarea oraşului în drepturile sale vechi.

Prin anul 1590 ocnele de sare din Cojocna şi Sic sunt donate oraşului Cluj-Napoca în valoarea sumei de 40.235,5 florini. Donaţia o face principele Bath ori Sigismund, pentru fidelitatea pe care locuitorii oraşului Cluj-Napoca au manifestat-o faţă de el. Donaţia rămâne valabilă şi în anul 1599 în timpul domniei principelui Andrei Bathori, cardinalul. În anul 1607 ocnele de sare iarăşi se găsesc date în arendă. Arendaşul e Regeni (Regner) Mihai.

În secolul al XVII-lea alte două diplome întăresc privilegiile oraşului Cojocna. Prima, datată 20 octombrie 1611, poartă semnătura principelui Bethlen Gabor şi aminteşte de Cojocna ca Oppidum Coloniense. Principele Gavril Bethlen, a cărui domnie în Transilvania a adus o pace relativă şi dezvoltare economică, în anul 1617 impune dietei o lege prin care „localnicii şi străinii au dreptul să deschidă mine oriunde s-ar afla minereul”. Pe baza acestei legi se deschide şi în Cojocna o nouă ocnă de sare pe arena sportivă de azi, nu departe de biserica veche romano-catolică. Din cauza acestei ocne fundaţia bisericii se slăbeşte şi biserica trebuie demolată; demolarea ei se face la începutul secolului al XIX-lea. Tot din acest secol a rămas şi cea mai veche piatră de mormânt care azi se păstrează în biserica reformată. Piatra aceasta, cu inscripţie latină, a fost ridicată în anul 1645 de către preotul reformat Szentpeteri Menyhert pe mormântul şi în amintirea fiului său Ioan, decedat la vârsta de 6 ani.

În anul 1787, cu o poruncă regală dată la 3 aprilie, care poruncă avea la bază decretul regal din 22 februarie 1787, oraşul Cojocna este subordonat judeţului. Decretul spune: oraşele libere regale în viitor, în problemele publice, politice, economice vor fi subordonate acelor judeţe în care se găsesc. Ele însă vor fi subordonate, în cadrul judeţelor, în mod direct numai comisarilor regali, suspendându-se astfel legătura directă dintre oraş şi cancelaria regală. Tradiţia orală susţine că împăratul Iosif al II-lea a vizitat comuna şi a şi petrecut o noapte în Cojocna. Amintirea acestei vizite este consemnată pe emblema de pe clădirea Şcolii Generale. Iosif al II-lea, în Transilvania, a făcut două vizite: prima ca prinţ în anul 1773 şi a doua ca împărat în anul 1786. În această a doua vizită cutreieră Transilvania şi la Braşov se întâlneşte cu unul din poeţii Văcăreşti. Probabil că în luna iunie a acestui an a fost în Cojocna fiindcă emblema vorbeşte deja despre Imperator pater patriae.

Între anii 1850-1852 se închid minele de sare din Cojocna. Tradiţia orală susţine că închiderea ocnelor se datorează unei speculaţii făcute la Budapesta unde s-a schimbat mostra de sare adusă din Cojocna cu cea din Turda. Sarea adusă din Cojocna a fost mai bună, dar mostrele fiind schimbate s-a ales sarea cea mai bună. Aşa se închid minele din Cojocna.

Cojocna în secolul XIX

cojocna-sec-XIX

Prin anul 1883 intelectualii încep să facă băi în lacurile care s-au creat. Atunci se naşte ideea deschiderii unor băi sărate. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea se şi fac primele amenajări pentru băile reci şi calde. Se construieşte o parte din hotel, restaurantul şi sala mare. În anul 1912 se mai investesc sume în construcţii şi în amenajarea băilor.

Băile Cojocna la începutul secolului XX

baile-cojocna-sex-XX

Până prin anul 1927-1929 băile funcţionau numai cu un singur lac, care era în fond un lac artificial. Prin surparea terenului asupra gurilor de intrare în mină, se creează lacul natural numit Dorgo. Regimul democrat popular, după eliberare a investit sume mari în amenajarea băilor, forma de azi a băilor fiind primită prin anul 1955-1956. În anul 1918, la cererea cetăţenilor, Cojocna îşi pierde titlul de oraş care, în afară de greutăţi financiare, nu-i mai aducea nici un avantaj.

Distribuiti pe: